Politica externa a tarii mele

Republica Populară Chineză menţine relaţii diplomatice cu aproape toate statele lumii. În 1971 RPC a devenit unicul reprezentant cu denumirea "China" în Naţiunile Unite, şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiuliului Securităţi pe lîngă Naţiunile Unite. Politica "unui stat chinez" a dus la legaturi diplomatice numai cu ţările care recunosc dreptul Chinei asupra insulei Taiwan. China a jucat un rol important în crearea zonelor de comerţ liber şi stabilirea unor tratate de securitate cu vecinii săi din regiunea pacifică.

China este membru fondator a EAS ( East Asia Summit), la care participă India, Australia şi Noua Zelandă, şi a Organizaţiei de Cooperare Shanghai cu Federaţia Rusă şi republicile asiatice din fosta URSS. Politica externă a Chinei se bazează pe conceptul "convieţuirii paşnice", deşi de-a lungul istoriei moderne au fost inregistrate conflictele cu state străine (e.g. bombardarea Ambasadei RPC în Belgrad şi incidentul cu avioanele SUA ce spionau teritoriiul Chinei în 2001).

Relaţiile cu Japonia au fost încordate din 1945 după ce Japonia a refuzat să accepte responsabilitatea pentru atrocităţile din timpul Războiului Mondial. Disputele teritoriale interne au dus la Războiul Sino-Indian în 1962, conflictul Sino-Sovietic din 1969, şi Războiul Sino-Vietnamez din 1979. Urmînd o politică de diplomaţie rezervată, China încearcă să combine o creştere economică stabilă cu participarea activă în diverse organizaţii regionale şi mondiale.